Patriarhia Română îndemnă populația să se roage pentru „ploi liniștite” care să oprească seceta care a cuprins întreaga țară.
„În această perioadă de secetă care afectează grav culturile agricole, cu multe consecințe imediate și pe termen lung asupra vieții oamenilor, Patriarhia Română adresează un îndemn stăruitor ierarhilor, clericilor și credincioșilor ortodocși să intensifice rugăciunea pentru ploi liniștite, folositoare vieții oamenilor, viețuitoarelor și aducătoare de rod bogat al pământului”, se arată în comunicatul intitulat „Îndemn la rugăciune pentru ploaie”, remis gândul de Patriarhia Română.
„Încrezători în milostivirea lui Dumnezeu, să avem nădejde că El va răspunde rugăciunilor noastre potrivit cuvântului Mântuitorului Iisus Hristos, „toate câte cereți, când vă rugați să credeți că le veți lua și le veți avea” (Marcu XI, 24) și va opri seceta care a cuprins întreaga țară”, conchide comunicatul.
Citește și BANII BISERICII. Patriarhia Română, profit mai mare decât băieții deștepți din energie, regii asfaltului sau McDonald’s. Ce spune BOR că face cu „excedentul”